Devenirea / Growth
perioada: 06 - 25 Noiembrie, 2007
organizatori: Ambasada Finlandei
Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova
locaţie: Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi
vernisaj: 6 Noiembrie 2007, ora 17:00
Istoria expoziţiei
Multstimată Dnă Wilma Hurskainen,
Atunci cînd reprezentatul Ambasadei Finlandei ne-a solicitat telefonic dacă am putea găzdui o expoziţie din Finlanda, fără nici un fel de ezitări am răspuns DA!
Da! Fiindcă în Moldova este un sculptor reprezentativ pentru arta plastică a României – Alexandru Plămădeală, care în 1916 s-a aflat în Finlanda de unde scria nişte scrisori foarte frumoase mamei şi surorilor sale. (Apropo, acest maestru afirma că pentru a face o lucrare bună, artistul trebuie să se îndrăgostească de model.)
Prin această particularitate, Finlanda îmi este dragă. Mai există un şir de multe alte particularităţi pentru care îmi este dragă Finlanda, de exemplu modul în care au fost subjugate părţi din statul Moldova şi Finlanda de către Imperiul Rus, la debutul secolului al XIX-lea, prezintă similitudini trase parcă la indigo, pînă la 1828, cînd Basarabia şi-a pierdut autonomia administrativă, iar Finlanda a continuat să şi-o păstreze pînă la obţinerea Independenţei din 1917.
Luînd cunoştinţă de materiale expoziţiei Growth, consultînd site-urile Dv îmi face plăcere să vă declar că v-am îndrăgit şi pe Dv.
Sunteţi exemplar de talentată, erudită, inteligentă şi frumoasă.
Cu plăcere am onorat toate obligaţiunile tehnice penteru ca expoziţia Dv să beneficieze de un succes deplin.
Desigur, ar fi foarte bine să luaţi cît mai multe imagini de cea mai înaltă calitate tehnică pentru a edita în bune condiţiuni bucletul expoziţiei Dv.
Rugăm să ne comunicaţi ora la care aterizaţi la Chişinău, ca să vă înmînăm un buchet de flori: mie îmi plac crizantemele.
Cu înaltă consideraţiune, deosebit respect şi urări de bine,
Braga Tudor
Traducere:
Dear Mrs Wilma Hurskainen,
When I received a phone call from an official of the Finnish Embassy in Bucharest asking me if we could house an exhibition, I have immediately replied with an Yes!
Yes! Because Moldova has a very important sculptor, representative also for the entire Romanian art, whose name is Alexandru Plamadeala. In 1916 he spends some months in Finland, sending extremely inspiring letters to his family. (He used to say that a good sculpture can be created only when the sculptor falls in love with his model.) This is only one of the reasons why I have a special connection with Finland.
There are, however, many more reasons. I would mention the political reason – as at the beginning of the 19th century both Finland and Moldova were subjugated by the Russian Empire. Nevertheless, Finland managed to gain its freedom much earlier than Moldova.
Thanks to your website, I got familiarized with Growth project and also with some other projects that you were involved in. I have to say that I find you to be extremely talented, intelligent, erudite, and just a beautiful woman. I and my team did our best to avoid technical mistakes in order to make this exhibition a real success.
Of course, bring as many of your works as possible, because we would like to edit a booklet of your exhibition.
Please inform us on the hour at which you arrive in Chisinau, so that we could wait for you with a bouquet of flowers. I prefer chrysanthemes.
With respect and best wishes,
Braga Tudor
Conceptul expoziţiei
DEVENIREA
Ceea ce etalez în această expoziţie prezintă un proiect prin care, ghidată de ideia de a reactualiza, re-fotografiind momente reale după scenariile din îndărătul imaginilor pe care ni le-a făcut tatăl meu mie şi celor trei surori ale mele, pe cînd eram copii. Adecvat logicii ideii am intenţionat ca noile fotografii să comporte analogii paroxistice cu originalele: locurile şi compoziţiile au rămas aceleaşi, la fel cum sunt şi părţile corpului şi expresia feţei. Seria de fotografii înglobează circa 30 de imagini.
M-a impresionat întotdeauna capacitatea fotografului de a transcede, de a emerge dincolo de timp şi de a construi comparaţii de genul celei care m-ă preocupă să o construiesc şi eu. Este un ceva neliniştitor, poate chiar tragic în a privi o fotografie şi în a o compara cu una nouă, deoarece în acest cadru, iminent vom vedea cum lucrurile s-au schimbat, adică au devenit. Este regretabil faptul că entitatea timp a fost acreditată drept principalul măsurătoriu a vieţii omului. Cunoaştem oameni ce nu sunt capabili sau nu vor să vadă schimbările în ei înşişi, adică, a constituirii iminente trecerii timpului.
Datorită noilor tehnologii, eu şi surorile mele încercăm un posibil plonjon ce s-ar preta retroactiv, în trecut. Stăm în aceleaşi poziţii ale corpului, iar aparatul pare să fixeze exact din acelaşi racursiu din care ne-a fotografiat tata. Şi totuşi, ineluctabil, încercările noastre nu sunt altceva deît himere. Este firesc: nu ne putem întoarce în timp!
De asemenea, mă interesează fotografiile de familie şi modul în care sunt făcute, păstrate şi, în unele cazuri, privite. Oricine care are o familie ştie că pozele de familie sunt o formă de a reflecta o familie, unică şi fericită.
Fotografiile de familie pot fi o formă de a învedera trecutul şi identitatea unei persoane. Simultan, fotografiile sunt o formă de a ascunde unele aspecte, la fel şi de a le revela pe altele.
Prin comparaţia fotografiilor din trecut cu cele de astăzi, timpul apare ca o formă ciudată. Se generează senzaţia că există un dialog indestructibil între trecut şi prezent, aşa cum se întîmplă în cazul amintirilor: amintirile nu sunt statice, ci aleatorii corespunzător cu ce ni se întîmplă. Prin recurenţa la un îndepărtat moment din trecut se relevă ceva straniu legat de noi înşine în calitate de subiecte ale fotografiei: rolul pe care îl jucam instantaneu poate fi estimat ca emfatic.
În primele fotografii avem vreo 5 ani, dar ştiam deja cum să pozăm pentru o fotografie.
GROWTH
Growth is a project in which I am reconstructing and re-photographing pictures that my dad took of me and my three little sisters when we were children. I am trying to make the new photograph look as similar as possible to the old one: the place and the composition are the same, and so are our positions and facial expressions. The series consists of about 30 pictures.
I have always been very attracted by the photograph´s ability to cross time and create this kind of comparisons. There is something sad, almost tragic, about looking at old photographs compared to new ones and seeing how people and things have changed or grown up. After all, it is said that time has been accepted as a common means of measuring life because people are not able nor willing to see the change in themselves. In the pictures it seems as if we were trying to go back to our childhood by accepting the same position towards each other and the photographer´s/spectator´s gaze but we unavoidably fail. We have to fail – there is no return in time.
I am also interested in family photographs and the way they are taken, stored and (not so often) looked at. Anyone with any family history can tell that, although the family pictures are supposed to tell a story about a happy, unanimous family, growing up with other people is never simple. Family photographs can be a way of reflecting one´s past and identity, but the pictures conceal just as much as they reveal.
In the comparisons time takes a strange form – it feels as if there was a dialogue between the past and the present moment, like there is in our minds what comes to our own memories. A memory is never static, permanent, but changes as we change. By repeating a distant moment something weird is revealed about us as objects of the photograph in the first pictures: the way we play our artificial roles for the photograph. We might not be more than 5 years old, but we already know exactly how to be in/for a photograph.
Hurskainen Wilma
Aflarea Wilmei Hurskainen la Chişinău
