În data de 31 august, la Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, a avut loc vernisajul Expoziția - Concurs Saloanele Moldovei XXXII.
Vernisată timp de 32 de ani, expoziția Saloanele Moldovei a reușit să devină o manifestare culturală de valoare, bazată pe colaborarea artiștilor de pe cele două maluri ale Prutului. Originară din ideea de sinergie națională și necesitatea de afirmarea identitară, Expoziția - Concurs Saloanele Moldovei timp de 31 de ani marchează solidaritatea culturală dintre artiștii din Republica Moldova și cei din România.
Realizată grație colaborării dintre Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova și cea din România, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Primăria Municipiului Chișinău și instituțiile culturale din România, expoziția a reușit să prezinte publicului circa 90 de lucrări de artă plastică contemporană.
Ediția actuală a Expoziției - Concurs Saloanele Moldovei apare pe scena evenimentelor culturale cu un nou concept curatorial, dictat de circumstanțele geopolitice actuale. Astfel atât publicul, cât și artiștii, sunt invitați la un exercițiu de cartografiere culturală sau punctare cvasi virtuală a lucrărilor care nu au ajuns să fie expuse la Centrul Expozițional Constantin Brâncuși. Harta "imaginară" a Sălii Expoziționale exprimă în egală măsură regretul față de lipsa operelor și artiștilor români la expoziția din Chișinău, precum și profundul angajament față de valorile culturale și tradiția dezvoltată de-a lungul celor 32 de ani de colaborare. În acest context, substituirea fotografică și digitală a unor lucrări din expoziție clădește bazele unui dialog intercultural care are loc în pofida climatul geo-politic. Astfel, o asemenea abordare curatorială evocă un șir de întrebări despre statutul și rolul producției artistice în contemporaneitate în contextul evenimentelor ce depășesc sferă de influență a actorilor culturali.
Avântul experimentului artistic, dar și profesionalismul tehnicilor tradiționale a fost apreciat cu premiile acordate participanților la expoziție. În acest an, președintele juriului a fost ales unanim de către membrii juriului, artistul plastic Tudor Zbârnea. Juriul în componența a 7 (șapte) membri a acordat 9 (nouă) premii.
Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova decernat Florinei BREAZU (Chișinău) pentru lucrarea Pioni, 2022. Premiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău, România - Denis BRÎNZEI (Galați) pentru lucrarea Stupul, 2021. Premiul „Mihail Grecu” al UAP din Republica Moldova i-a revenit artistei Ionela-Cristina DIMUȘ (București) acordat pentru lucrarea Peisaj, 2022. Premiul UAP din România decernat Valeriu HERȚA (Chișinău) pentru lucrarea Îngerii triști, 2022. Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Republica Moldova, decernat pictorului Veaceslav FISTICANU (Chișinău) - Chaos-Order No 14.06.2, 2021. Premiul Consiliului Judeţean Bacău, România acordat artistului Sorin OTÎNJAC (Iași) - Nostalgia zborului, 2021. Premiul Direcția Cultură a Consiliului Municipal Chișinău, Republica Moldova decernat artistului Mihai ȚĂRUȘ (Chișinău) pentru lucrarea Flashmob, 2022. Premiul „Nicu Enea” - Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Bacău i-a revenit pictorului Dumitru MACOVEI (Bacău) - Dimineață, 2021. Premiul Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău, România decernat lui Alexandru MACOVEI (Chișinău) - Patul lui Procust, 2022.