Au fost prezenți:
Membrii Consiliului Asociaţiei UAP:
Ajder Ecaterina; Balan Petru; Bolboceanu Dumitru; Ciobanu Iraida; Cojocari Oleg; Edu-Tomaș Inga; Ermurachi Luminița; Gherasimov Anatolie; Herţa Valeriu; Jabinschi Ion; Jaloba Ghenadie; Malcoci Vitalie; Moraru Ion.
13 membri ai Consiliului UAP.
Invitați: Samburic Elena – Președintele Comisiei de Cenzori.
Au lipsit: Cebotari Iurii; Cozmolici Victoria; Palii Victor; Negură Andrei; Nița Nicolae; Zbârnea Tudor; Hamurari Nina – Preşedintele Comisiei de Etică UAP.
Ordinea de zi:
- Selectarea juriului pentru expozițiile-concurs: Ziua Națională a Culturii 2023; Noi: Tineretul Creator 2023:
- Gala Premiilor UAP. Modalitatea de organizare;
- Gestionarea studiourilor de creație din cadrul UAP;
- Scrisoare de răspuns adresată dlui Bolocan Ion.
- Diverse
DELIBERĂRILE:
- Selectarea juriului pentru expozițiile-concurs: Ziua Națională a Culturii 2023; Noi: Tineretul Creator 2023:
În cadrul ședinței membrii Consiliului au desemnat membrii juriului pentru Ziua Națională a Culturii 2023; Noi: Tineretul Creator 2023.
- Gala Premiilor UAP. Modalitatea de organizare;
În 2023 se împlinesc 120 de ani de la înființarea Societății Amatorilor de Arte Frumoase din Basarabia (1903), această dată este considerată și data înființării UAP. Pentru consemnarea acestui eveniment UAP va aprecia, prin acordarea unor premii, cele mai valoroase creații ale artiștilor plastici membri titluri și stagiari ai UAP din RM, elaborate pe parcursul anului, va oferi publicului iubitor de artă opera celor mai valoroși artiști contemporani.
- Gestionarea studiourilor de creație din cadrul UAP;
S-a discutat despre lista artiștilor deținători de studiouri de creație care au datorii acumulate în baza contractelor de locațiune.
S-a hotărât, ca membrii UAP deținători de ateliere care au acumulat datorii, sunt obligați de a-și achita datoriile la contabilitatea UAP, până în data de 06 ianuarie 2023. Artiștilor care le-au fost repartizate studiouri de creație și nu au încheiate contracte de locațiune până în prezent sunt invitați la sediul UAP până la data de 06 ianuarie 2023, pentru semnarea unui nou contract. În cazul refuzului, Consiliul UAP poate să inițieze procedura de repartizare a studiourilor de creație altor artiști plastici, membri ai Asociației conform Regulamentului cu privire la studiourile de creație din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din R.M.
- Scrisoare de răspuns adresată dlui Bolocan Ion.
Membrii Consiliului au formulat și aprobat răspunsul pentru dl Bolocan Ion, iar toate informațiile solicitate au fost prezentate solicitantului.
- Diverse.
- Se propun următoarele candidaturi pentru înaintarea la titlul onorific Maestru în Artă: Galben Serghei; Grama Vasile; Robu Eudochia.
- A fost analizată cererea dlui Railean Anatolie. Membrii Consiliului au precizat că artistul are o datorie față de UAP, iar încheierea unui nou contract de locațiune va fi pusă în discuție în cadrul Consiliului după stingerea datoriilor pe care le-a acumulat la studioul de creație.
- S-a examinat cererea dlui Romanescu Octavian, cu privire la acordarea unei recompense materiale pentru lucrarea care a fost stricată după ce a fost returnată artistului în urma Expoziției-Concurs Bienala Internațională de Artă Decorativă. S-a decis că odată ce lucrarea a fost predată dlui Romanescu Octavian conform actului de predare-primire, organizatorul nu mai poartă responsabilitate pentru integritatea lucrării.
- Cebotari Iurii a fost desemnat persoană responsabilă pentru studioul comun de crație (Hala de ceramică), s-a menționat că în spațiul dat activează persoane străine care nu sunt membri ai UAP. Membrii Consiliului au propus ca președintele să fie avertizat pentru neregulile în gestionare a studioului comun de creație.
- Nița Nicolae - președintele secției Sculptură nu a fost prezent la nici o ședință a Consiliului de Conducere. Se recomandă ca membrii secției Sculptură să ia atitudine în privința dată, deoarece sunt lipsiți de dreptul de a fi reprezentați în cadrul Consiliului Asociației.
Şedinţa se declară închisă.