Continuitate şi inovaţii
Saloanele Moldovei, ediţia a XVII-a, 2007

La a XVII-a ediţie, palmaresul expoziţiei-concurs Saloanele Moldovei relevă o continuitate faţă de principiile paradigmatice sintetizate după fondatorii acestei forme de organizare a procesului creator: fie că ne referim aici la înfiinţarea Academiei de Pictură şi Sculptură (1648) sau la inducerea obligativităţii de a etala lucrările elaborate (1663); fie că ne referim la complementarea expoziţiilor cu ˝livret˝ – prototipul catalogului modern (1673) sau la organizarea primului Salon „Oficial” (1725); fie considerarea faptului că, efectul interpretării de către Denis Diderot a evoluţiei saloanelor a condus la coagularea (către 1759) a criticii de artă, apoi expusă sistematic de Johann Joachim Winckelmann; fie cu organizarea primului salon al tinerilor plasticieni (1728); fie prin crearea de către Gustav Courbet a unui pavilionul propiu la saloanele oficiale – Pavilionul realismului (1855); fie prin oficializarea Salonului Refuzaţilor (1863); fie prin Salonul Impresioniştilor (1874-1886); fie prin crearea Salonului Autumnal (1903) s.a.m.d. La această ediţie a Saloanelor Moldovei, pe de o parte, cu condescendenţă s-a respectat spiritul libertăţii de expresie, originalitatea creaţiei, s-a favorizat comunicarea activă/interactivă între generaţiile de creatori, dar şi între aceştia şi marele public.
Totodată, considerăm că expoziţia-concurs şi-a exercitat cu brio funcţia de organizator cu autoritate aproape ireproşabilă şi inegalată sub aspect epistimologic şi deontologic în omologarea, punerea în valoare a activităţii creatorilor contemporani de referinţă şi a operei acestora. De asemenea, remarcăm că Saloanele Moldovei se circumscrie tendinţelor culturale europene de unitate prin diversitate, în acest mod contribuind simultan şi la susţinerea tendinţei magistrale către mondializarea culturală.

Sub aspect istoric, o entitate precursoare a Saloanelor Moldovei poate fi considerată Salonul Moldovei, iar începînd cu anul 1923 –
Salonul Oficial. Aceasta din urmă a fost calificată drept o expoziţie temporară de opere de artă cu caracter regional, organizată la Iaşi cu o regularitate variabilă până în anul 1949. Regimul totalitar, odată instaurat de ambele maluri ale Prutului, a interzis orice manifestare artistică de genul Salonului Oficial, catalogînd-o ca formă de expresie burgheză şi neadmiţînd referiri la aceasta.

Ieşirea de sub incidenţa restricţiilor dure impuse de regimului totalitar a fost determinat de climatul deschis de Perestroika din Uniunea Sovietică, perioadă în care scriitorii din Republica Moldova –
printr-o adresă expresă către conducerea de vârf a statului – au cerut tranşant restabilirea unor relaţii de bună vecinătate cu România, refacerea schimburilor interculturale cu România. Efectul acestor schimbări socio-politice, care au culminat cu dispariţia – în anul 1989 – a totalitarismului din România s-a făcut simţit imediat. Astfel, în luna mai a anului 1990 la Chişinău se desfăşoară prima expoziţie personală a artistului plastic din România Ilie Boca. Valoarea emoţională a acestui eveniment a fost amplificată de întâlnirea produsă între Ilie Boca şi Mihai Grecu, pe care îi lega nu doar aceeaşi profesie, ci şi acelaşi oraş: Bacău. În timp ce Ilie Boca avea chiar reşedinţa în urbe, Mihai Grecu avea amintiri emoţionante legate de anii de tinereţe petrecuţi la Bacău.
Gazda expozantului, Sergiu Cuciuc, la momentul respectiv, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, s-a integrat perfect în acest cadru. În cursul verii, S. Cuciuc îl întâlneşte periodic pe omologul său de la UAP România, Mihai Mănescu, reuşind să restabilească şi să dezvolte fructuos relaţiile de conlucrare între artiştii din România şi cei din Republica Moldova. Ca urmare, Segiu Cuciuc participă în luna august a aceluiaşi an la Tabăra Internaţională de Creaţie de la Tescani,. În cadrul acestei tabere se decide ca măsura relaţiilor bilaterale să fie extinse pentru toţi colegii de breaslă pînă la nivel de uniuni de creaţie. Astfel, a fost facilitată comunicarea nemijlocită între plasticieni. Acestui deziderat răspunde Mihai Grecu, Mihai Mănescu, precum şi un număr însemnat de critici de artă ca: Giurie Vida, Valentin Ciucă, Mihai Oroveanu, Constantin Prut; un şir de funcţionari publici locali – Constantin Donea, Iulian Filip, Nicolae Costin, şi chiar Miniştrii Culturii şi Cultelor – Andrei Pleşu din România şi Ion Ungureanu din Republica Moldova. Aceştia şi alţii au acordat iniţiativei participanţilor la Tabăra de la Tescani toată încrederea şi întreg suportul pentru instituţionalizarea conlucrării culturale între artiştii plastici din Republica Moldova şi România.

Prima ediţie a Saloanelor Moldovei, s-a desfăşurat la Bacău în anul 1991, se încheie prin decernarea Marelui Premiu maestrului Mihai Grecu.

Organizarea ediţiilor ulterioare a avut loc alternativ: mai întâi la Bacău, apoi la Chişinău. Totodată, organizatorii îşi asumă nu doar respectarea imuabilă a acestei alternanţe, ci şi obligaţiunea ca partea găzduitoare să asigure editarea catalogului acţiunii.
În cursul anilor, Saloanele Moldovei şi-a sporit faima. În efect, pe lîngă reprezentanţii ţărilor organizatoare, la această expoziţie au beneficiat de posibilitatea de a expune, dar şi de a fi distincşii – creatori cu reşedinţe în alte state europene precum: Austria, Cehia, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Italia, Ucraina. Printre expozanţii şi laureaţii expoziţiei-concurs Saloanele Moldoovei nu sînt doar nume de referinţă la zi, ci şi personalităţi remarcabile care prin aportul personal au marcat evoluţia artelor plastice, transcedînd cu mult referinţa la malurile Prutului. Dintre aceştia distingem: Ilie Boca, Cristina Ciobanu, Dan Covătaru, Sergiu Cuciuc, Marin Gherasim, Ion Gheorghiu, Mihai Grecu, Traian Moldoveanu, Theodor Moraru, Ion Pacea, Adrian Podoleanu, Valentina Rusu Ciobanu, Maria Saca-Răcilă, Andrei Sârbu, Ion Sălişteanu, Tatiana Yablonsky, Dany Madlen Zărnescu, Gheorghe Zărnescu.

Premianţii ediţiei a XVII-a, în ciuda glosărilor ocazionale, circumstanţiale, şi partizanale se află în plină mişcare artistică, fac proba unui aport cultural renarcabil şi au însuşit un discurs plastic care ne eşafodează certitudinea unui viitor efectiv pentru artele plastice de la noi. În plus, acestă ediţie a Saloanelor Moldovei ne reconfirmă faptul că plasticienii, prin intermediul creaţiilor semnate onorează exigenţele evoluate ale artei contemporane din întreaga lume.

Tudor Braga