La moartea unui artist…

Zilele trecute un grup de prieteni şi rudele s-au despărţit de pictorul Arcadie Ţăruş. Nici un rând în presă, nici un cuvânt de la Uniunea Artiştilor Plastici…A fost petrecut spre cimitirul Sfântul Lazăr de cei care l-au iubit şi acceptat aşa cum a fost în scurta sa viaţă.
L-am cunoscut în anul 1976. Pe atunci era pictor la cinematograful Chişinău. “Vreau să-ţi prezint unul din pictorii cei mai interesanţi ai Chişinăului. Hai să vezi boema!” –mi-a zis un prieten şi am poposit în atelierul- studio din strada Tighina.. Tot ce ţin minte şi ce mă impresionase era stăpânul studioului şi cei câţiva prieteni care veniseră la o discuţie. Am văzut un băiat atât de tânăr şi frumos! Cu plete lungi, manierat şi cu discurs inteligent. “Are un frate, pictor la Piter, Mihai se numeşte. Dar Arcadie e mult mai talentat…”, astfel îl prezentau cei care pe atunci încercau să se ralieze la noile curente occidentale în artele vizuale. Am început să-i facem vizite, ne-am împrietenit într-un fel ciudat. Uneori vara veneam acasă la Arcadie, la Poşta Veche, în strada Cricova, astăzi stradela Victor Crăsescu. Se bucura nespus când venea cineva să-l vadă. Mai cu seamă după ce se retrăsese din viaţa activă. Vara trecută mi-a povestit despre Nicolae Costenco, cu care a fost un bun prieten. Avea atâtia amintiri frumoase din casa lui Costenco! Păcat… acum nu vom mai avea acces la acel trecut nici măcar prin memoria lui Arcadie. Şi despre familia Zadnipru ştia multe. …În ultimii ani picta mai rar, dar găsea voinţă şi se aşeza în faţa şevaletuluil. Am câteva lucrări în colecţie! Şi în casa părintească au rămas câteva tablouri. Şi surorile, Natalia Vrabie şi Maria Olaru păstrează, au în casă lucrările fratelui Arcadie… În odaia lui MIhai Ţăruş admir ultima lucrare… Nişte măicuţe în drum... Privesc cele câteva tablouri. Una e dedicată lui Nicolae Costenco! (imaginea alăturată). Mă trece un fior al dramei acestui destin, acestui zbor frânt. Arcadie nu a reuşit să facă măcar o expoziţie personală, nici în una de grup nu a găsit susţinători. Poate nu l-au interest asemenea manifestări ale vieţii. Arcadie Ţăruş a trăit o viaţa fără scheme. Tablourile nu este neapărat să fie înrămate… Putea să-şi facă un destin de pictor mare! Nu l-a interesat. Când a înţeles că zădărnicie sunt toate, s-a retras.

Acum două sătpămâni, s-a retras de tot. S-a dus mai aproape de ceruri. În deplină împăcare, doar cu dureri fizice cumplite... Timpul parcă s-a oprit în acel spaţiu unde a fost atât de singur. Şi unde a avut atâtea îndoieli, a fost bântuit de atâta patimă. Dar unde a înţeles că există o cale a mântuirii care se arată doar acelora care ştiu să creadă şi să iubească ceea ce eete efemer şi ceea ce este veşnic… Mă ridic şi scot de pe perete lucrarea lui Arcadie Ţăruş. Citesc “Mireasa din Paris” (27x27cm, ulei/pânză, 2005). Cu cerul mai aproape, niciodată nu va mai fi atât de singur şi…în final eliberat definitiv de gândul la mireasa din Paris…

Ciudat, pictorul Arcadie Ţăruş a ales să fie mai aproape de cer, de albastru, de locurile unde nu există durere, nici întristare…Verdele primăverii ni l-a lăsat nouă…