logo

Regulamentul privind circulația bunurilor culturale mobile

REGULAMENTUL

privind circulația bunurilor culturale mobile

(aprobat prin HG 470/2023,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr. 277-281, art. 666)

Descarca Anexa nr.7

Codul vamal

 

Prezentul regulament

˗ transpune parțial (transpune art. 1; art. 2; art. 4; art. 9 și Anexa I, Secțiunea A) Regulamentul (CE) nr. 116/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind exportul bunurilor culturale (versiune codificată), CELEX 32009R0116, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L nr. 39 din 10 februarie 2009;

˗ transpune art. 3 (3) (5); art. 4; art. 5 (a) și (c); art. 6 (1); art. 6 (2) (a) și (b); art. 6 (4) și (5); art. 7 (b); art. 8 (1); art. 9 (1) și (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 al Comisiei din 9 noiembrie 2012 pentru Regulamentul (CE) nr. 116/2009 al Consiliului privind exportul bunurilor culturale (text codificat), CELEX 32012R1081, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L nr. 324 din 22 noiembrie 2012.”

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

  1. Prezentul Regulament stabilește regimul de circulație al bunurilor culturale scoase sau introduse de pe/pe teritoriul Republicii Moldova.
  2. În sensul prezentului Regulament, următoarele noțiuni semnifică:

bunuri culturale mobile –orice obiecte cu trăsături de relativă creație originală, cu semnificație de mărturie istorică privind comportamentele tehnice, sociale, estetice, religioase, mitologice și de viață cotidiană ale unei societăți determinate de pe un anumit palier cronologic ca fiind de o importanță deosebită pentru arheologie, preistorie, istorie, literatură, artă sau știință;

bunuri culturale producție contemporană - operele de artă plastică și fotografică, operele cu caracter etnografic ale meșterilor populari, operele de artă decorativă sau de cult, orice alte opere realizate de artiști plastici, artiști liber-profesioniști, artiști amatori, meșteri, artizani, studenți, elevi, copii, create independent ori în cadrul unui proces instructiv-educativ mai puțin de 50 de ani în urmă;

circulația bunurilor culturale mobile – deplasarea bunurilor culturale mobile urmare scoaterii/introducerii acestora de pe/pe teritoriul vamal al Republicii Moldova;

certificat de export - documentul care atestă scoaterea temporară sau definitivă a bunurilor culturale mobile și care este utilizat în acest sens în relațiile cu Serviciul vamal;

adeverință de export - documentul care atestă scoaterea temporară sau definitivă a bunurilor culturale mobile producție contemporană și care este utilizat în acest sens în relațiile cu Serviciul vamal;

expertizare - operațiune care se declanșează în baza cererii de emitere a unui certificat de export pentru bunuri culturale mobile neclasate și care are drept scop stabilirea, în baza normelor de clasare în vigoare, a susceptibilității de clasare a bunurilor;

responsabilul expoziției - persoana desemnată de către deținătorul bunului cultural, în baza unui mandat, să acționeze în numele mandantului în ceea ce privește protecția bunului sau a bunurilor culturale mobile, până la revenirea la deținător.

  1. Bunurile menționate în anexa nr.1 pot fi scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova doar în baza unui certificat de export temporar sau definitiv, ori a adeverinței de export.

Capitolul II

CIRCULAŢIA BUNURILOR CULTURALE MOBILE

 

  1. Circulația bunurilor culturale mobile în interiorul și exteriorul Republicii Moldova se desfășoară în condițiile prevăzute la art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural național.
  2. Circulația bunurilor culturale mobile se desfășoară cu respectarea următoarelor:
  • persoanele fizice și juridice de drept privat pot împrumuta instituțiilor publice, persoanelor juridice de drept privat bunuri culturale mobile pe care le gestionează;
  • bunurile culturale mobile, aflate în gestiunea cultelor religioase, pot fi împrumutate instituțiilor publice, persoanelor juridice de drept privat cu aprobarea șefilor de cult;
  • scoaterea de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a bunurilor culturale mobile reprezintă o operațiune de export, care se realizează în conformitate cu prevederile Codului vamal nr.95/2021 și prezentului Regulament;
  • scoaterea temporară sau definitivă a bunurilor culturale mobile se efectuează în bază de certificat de export, eliberat de Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile;
  • tarifele de eliberare a certificatelor de export al bunurilor culturale mobile se stabilesc de către Guvern, la propunerea Ministerului Culturii;
  • bunurile culturale mobile clasate în categoria „Tezaur”, indiferent de tipul de proprietate sau de titularul unor alte drepturi reale, sunt scoase din țară doar temporar. Scoaterea temporară se efectuează în baza ordinului  ministrului culturii, emis în baza certificatului de export temporar, care se eliberează de Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor;
  • bunurile culturale mobile clasate în categoria „Fond” care se află în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat sunt scoase din țară definitiv doar în cadrul unui schimb de bunuri culturale cu valoare și semnificație comparabile, care reprezintă unicate sau rarități pentru patrimoniul cultural național mobil al Republicii Moldova, în condițiile legii;
  • bunurile culturale mobile aflate în proprietate publică sunt scoase din țară doar temporar, în baza unui certificat de export temporar, pentru investigații de laborator, restaurare, expertizare, organizarea unor expoziții sau alte activități și proiecte culturale în țară sau străinătate.

 

Capitolul III

ELIBERAREA CERTIFICATULUI ȘI ADEVERINȚEI DE EXPORT

  1. Certificatul de export se emite de către Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile, în baza raportului de expertiză întocmit de experți acreditați de Ministerul Culturii, care pot fi angajați ai Serviciului de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile, instituțiilor de drept public (muzee naționale, licee, colegii, universități și instituții cu profil cultural-artistic) sau privat (în cazul lipsei experților de profilul solicitat în cadrul instituțiilor publice).
  2. Adeverința de export pentru bunurile culturale mobile producție contemporană, se emite de către experți acreditați de Ministerul Culturii, care pot fi angajați ai instituțiilor de drept public (Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile, muzee naționale, licee, colegii, universități și instituții cu profil cultural-artistic) sau privat, în cazul lipsei experților de profilul solicitat în cadrul instituțiilor publice. Adeverința de export se întocmește conform modelului prezentat în anexa nr.2.
  3. Expertizarea bunurilor culturale mobile în vederea emiterii certificatelor de export sau al adeverințelor de export se efectuează exclusiv cu prezentarea efectivă către expert a bunului cultural care urmează a fi scos.

Capitolul IV

ELIBERAREA CERTIFICATUL DE EXPORT PENTRU BUNURILE CULTURALE MOBILE AFLATE ÎN PROPRIETATEA PERSOANELOR FIZICE SAU A PERSOANELOR JURIDICE

 

  1. În cazul bunurilor culturale mobile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice, certificatul de export se emite de către Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile, la cererea scrisă a titularului dreptului de proprietate ori a mandatarului acestuia, completată conform modelului prezentat în anexa nr. 3.

            Cererea de eliberare a certificatului de export, însoțită de Lista bunurilor culturale pentru care se solicita eliberarea certificatului de export, se depune la Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile.

  1. În cererea depusă solicitanții sunt obligați să menționeze, sub sancțiunea nulității, următoarele:
  • dacă unul sau mai multe dintre bunurile mobile pentru care se solicită eliberarea certificatului de export se află în patrimoniul cultural național și în evidența autorității publice locale;
  • dacă au solicitat anterior clasarea sau emiterea certificatului de export pentru unul sau mai multe dintre bunurile mobile la care se referă, indicând modul în care a fost soluționată cererea anterioară.
  1. La cererea depusă potrivit pct.9 se anexează:
  • trei fotografii color, reprezentând obiectul în ansamblu și detalii semnificative pentru fiecare obiect, cu excepția cărților, publicațiilor, mărcilor și cărților poștale de mare frecventă și tiraj și a unor bunuri de serie mare și care se pot identifica precis prin înscrisuri, mărci sau alte detalii prezentate în cuprinsul cererii;
  • copii ale documentelor privind proveniența bunurilor pentru care se solicită eliberarea certificatului de export. În cazul în care solicitantul nu deține astfel de documente, va depune o declarație pe proprie răspundere referitoare la proveniența bunurilor și faptul că bunurile pentru care se solicită certificatul de export nu sunt în litigiu, completată conform modelului prezentat în anexa nr. 4;
  • copii ale documentelor ce atestă calitatea de proprietar/administrator (sau reprezentant legal al acestuia) al bunurilor pentru care se solicită eliberarea certificatului de export. În cazul în care solicitantul nu deține astfel de documente, va depune o declarație pe proprie răspundere, referitoare la calitatea sa de proprietar/administrator al bunurilor.
  1. În termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea cererii privind emiterea certificatului de export, Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile întreprinde următoarele acțiuni:
  • expertizează bunurile culturale și întocmește raportul de expertiză;
  • pentru bunurile culturale mobile neclasate:

declanșează procedura de clasare pentru bunurile stabilite în raportul de expertiză ca fiind susceptibile de a fi clasate, în condițiile legii.

       3) pentru bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea persoanelor juridice:

  1. a) consultă Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor în scopul avizării exportului;
  2. b) emite certificatul de export temporar, cu aprobarea ministrului culturii.

        4) pentru bunurile culturale mobile clasate în categoria Fond - aflate în proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, în cadrul unui schimb de bunuri culturale cu valoare și semnificație comparabile, care reprezintă unicate sau rarități pentru patrimoniul cultural național mobil al Republicii Moldova :

  1. a) consultă Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor în scopul avizării scoaterii din țară;
  2. b) emite certificatul de export temporar, cu aprobarea ministrului culturii
  3. c) emite certificatul de export definitiv pentru bunurile prevăzute la pct. 5 sbp. 7).

 

  1. Certificatul de export se întocmește în 3 exemplare, fiind însoțit de Lista bunurilor culturale pentru care s-a solicitat eliberarea certificatului de export, conform modelului prezentat în anexa nr. 5

Exemplarul 1 al certificatului de export se păstrează de către autoritatea emitentă – Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile, împreună cu rapoartele de expertiza întocmite de experții acreditați.

Exemplarele 2 și 3 ale certificatului de export se eliberează solicitantului: exemplarul 2 va servi ca suport pentru declarația depusă la postul vamal de export și va fi păstrat de către acestea; exemplarul 3, pe care se va aplica ștampila funcționarului vamal, va fi păstrat de către solicitant până la întoarcerea în țară, în cazul scoaterii temporare.

Certificatul de export este tipărit pe hârtie, pe coli de format 297x210 mm,  sau întocmit prin mijloace electronice. Certificatul de export se întocmește în limba română, rubricile sunt completate lizibil, completările nu trebuie să conțină ștersături, greșeli, cuvinte adăugate sau alte alterări aduse textului. Orice rubrică nefolosită trebuie tăiată cu o linie, astfel încât să fie imposibile completările ulterioare.

  1. În cazul în care o operațiune de scoatere cuprinde un anumit număr de bunuri culturale, este de competența autorităților emitente de a stabili dacă trebuie emisă un certificat de export sau mai multe pentru operațiunea în cauză.
  2. Costurile pentru completarea dosarului vor fi suportate de solicitant.
  3. 16. Perioada de valabilitate a certificatului de export este de maximum 1 an din data emiterii.
  4. Atunci când un certificat de export este perimat sau nu este utilizat, exemplarele aflate în posesia titularului se trimit de îndată de către acesta autorității emitente.

 

Capitolul V

ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE EXPORT PENTRU BUNURILE CULTURALE MOBILE AFLATE ÎN PROPRIETATEA PUBLICĂ

 

  1. Pentru obținerea certificatului de export temporar instituțiile interesate vor depune, cu cel puțin 30 de zile înainte de data estimată pentru scoaterea din țară a bunurilor culturale mobile, la Serviciul de evidență și circulație al bunurilor culturale mobile, un dosar care va cuprinde următoarele documente:
    • cererea de eliberare a certificatului de export completată potrivit dispozițiilor prevăzute la pct. 9;
    • invitația de participare din partea partenerului extern;
    • nota de oportunitate privind operațiunile de investigații, restaurare sau expertizare, după caz;
    • lista bunurilor propuse pentru a fi scoase temporar, cu estimarea valorii nominale a bunurilor;
    • nominalizarea responsabilului expoziției sau a mandatarului care însoțește bunurile;
    • contractul de împrumut ori contractul de prestări de servicii pentru investigații, restaurare sau expertizare, după caz, încheiat în formă autentică în limba română și într-o limbă de circulație internațională, după caz, semnat și ștampilat pe fiecare pagină de către părțile contractante;
    • contractul de asigurare pentru bunurile propuse pentru a fi scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova. Contractul va fi încheiat cu o societate de asigurare cu sediul în Republica Moldova sau, cu aprobarea prealabilă a Ministerului Culturii, într-un stat membru al Uniunii Europene. Pentru lucrările cu valoare excepțională Contractul va conține clauza de garanție statală asupra integrității, inviolabilității și imunității lucrărilor;
    • copii de pe fișele de evidență a bunurilor;
    • copii de pe fișele de sănătate a bunurilor, semnate de conservator și restaurator, după caz;
    • fotografii ale bunurilor cu indicarea detaliilor semnificative;
    • mandatul responsabilului pentru expoziție care însoțește bunurile, cu menționarea expresă a obligațiilor acestuia, conform modelului prevăzut în anexa nr.6;

Documentele prevăzute la sbp. 6) și 7) vor avea viza subdiviziunii juridice din cadrul instituției sau autorității administrației publice în subordinea căreia își desfășoară activitatea titularul dreptului de administrare, după caz.

Certificatul de export pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea publică se transmite titularului dreptului de administrare prin intermediul Serviciului de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile.

  1. Termenul pentru care a fost emis certificatul de export temporar poate fi prelungit pe o perioadă de maximum 12 luni, la cererea motivată a titularului dreptului de proprietate sau, după caz, a titularului dreptului de administrare, cu respectarea dispozițiilor prezentului Regulament în ceea ce privește asigurarea bunurilor în cauză, avizarea și aprobarea scoaterii temporare de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.
  2. Circulația pe teritoriul Republicii Moldova a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate publică se efectuează în baza ordinului ministrului culturii, emis în baza setului de acte:
  • invitația de participare;
  • nota de oportunitate privind operațiunile de investigații, restaurare sau expertizare, după caz;
  • lista bunurilor propuse pentru a fi scoase temporar, cu estimarea valorii nominale a bunurilor;
  • nominalizarea responsabilului expoziției sau a mandatarului care însoțește bunurile;
  • contractul de împrumut ori contractul de prestări de servicii pentru investigații, restaurare sau expertizare, încheiat în formă autentică în limba de stat semnat și ștampilat pe fiecare pagină de către părțile contractante;
  • copii de pe fișele de evidență ale bunurilor;
  • copii de pe fișele de sănătate ale bunurilor, semnate de conservator și restaurator, după caz;
  • mandatul responsabilului pentru expoziție care însoțește bunurile, cu menționarea expresă a obligațiilor acestuia.

 

Capitolul VI

UTILIZAREA CERTIFICATULUI DE EXPORT

 

  1. Certificatele de export se prezintă Serviciului Vamal de către cei interesați - proprietari, mandatari, transportatori, delegați ai persoanelor juridice etc.
  2. Bunurile de mici dimensiuni se introduc în colete sau plicuri sigilate pe care se aplică ștampila autorității emitente a certificatului și care se prezintă Serviciului vamal, iar bunurile de mari dimensiuni se identifică pe baza datelor din certificatele de export și din listele anexate acestora, și a fotografiilor atașate.
  3. În cazurile prevăzute la pct. 22, în certificatele de export la rubrica observații sau în listele anexate certificatelor de export la rubrica observații, se vor înscrie mențiunile corespunzătoare.
  4. Certificatele de export și listele anexate acestora sunt marcate întotdeauna cu ștampila Serviciului de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile, aplicată în colțul din dreapta sus al certificatelor de export și al fiecărei file din lista anexată.

Fotografiilor atașate  certificatelor de export li se aplică pe verso ștampila Serviciului de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile.

  1. Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile instituie și menține un registru al certificatelor de export emise.

 

Capitolul VII

REGIMUL DE CIRCULAŢIE A BUNURILOR CULTURALE MOBILE PRODUCȚIE CONTEMPORANĂ

 

  1. Bunurile culturale mobile producție contemporană pot fi scoase din țară definitiv sau temporar în scopuri personale, pentru organizarea de expoziții, schimburi culturale, manifestări promoționale și alte acțiuni cultural-educaționale, cu prezentarea Serviciului vamal a adeverinței de export.
  2. Scoaterea din țară a bunurilor culturale mobile producție contemporană de către autorii acestora (artiști plastici, artiști liber-profesioniști, artiști amatori, meșteri, artizani, studenți, elevi, copii), se efectuează la prezentarea către Serviciul vamal a declarației creatorului sau mandatarului acestuia, în formă autentică, conform modelului prezentat în anexa nr. 7.
  3. Bunurile culturale mobile producție contemporană pot fi introduse în țară în scopurile și în baza actelor prevăzute la pct. 26 și 27, după caz.

 

Capitolul VIII

INTRODUCEREA BUNURILOR CULTURALE MOBILE

PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

 

  1. Introducerea bunurilor culturale mobile pe teritoriul Republicii Moldova se realizează, după cum urmează:
  • introducerea bunurilor culturale mobile pe teritoriul Republicii Moldova care fac obiectul supravegherii vamale și al controlului vamal pe teritoriul vamal, se realizează în conformitate cu prevederile Codului vamal nr. 95/2021 și a prezentului Regulament;
  • persoanele fizice și juridice au dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova bunuri culturale mobile cu condiția prezentării Serviciului vamal a documentelor privind proveniența bunurilor și actelor ce atestă calitatea de proprietar/administrator (sau reprezentant legal al acestuia);
  • în cazul în care solicitantul nu deține documentele prevăzute la sbp. 2), depune la Serviciul Vamal o declarație pe propria răspundere, privind proveniența bunurilor, calitatea sa de proprietar/administrator al bunurilor și atestarea faptului că bunurile introduse nu sunt în litigiu, potrivit formularului prezentat în anexa nr.8.
  1. Bunurile culturale mobile introduse în Republica Moldova în baza documentelor confirmative prevăzute la pct. 29 sbp. 2) pe o perioadă de până la 5 ani de la data intrării bunului în țară, vor fi scoase din țară în baza aceluiași set de documente.
  2. În cazul aflării pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de peste 5 ani a bunurilor introduse temporar, dar și în cazul introducerii definitive a bunurilor culturale mobile, acestea intră sub incidența cadrului legal al Republicii Moldova în domeniul protejării patrimoniului cultural național mobil.