logo

Glebus Sainciuc la 90 ani

Glebus Sainciuc la 90 ani, invitaţieexpoziţie personală
perioada: Iulie 21 - 27 August, 2009
organizatori: Uniunea Artiştilor Plastici din RM
Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Moldova
Muzeul Literaturii Române "Mihail Kogălniceanu", Chişinău
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Centrul Expoziţional "Constantin Brâncuşi" UAP
Centrul de Cultură Isreliană din Moldova, Chişinău
Casa-Memorială "A. S. Puşkin", Chişinău
Uniunea Jurnaliştilor din Moldova
Uniunea Teatrală din Moldova
Uniunea Muzicienilor din Moldova
locaţie: Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi
vernisaj: 21 Iulie 2009, ora 17:00

Invitaţie
Poster
SAINCIUC Glebus, Curriculum Vitae
Ion Druţă - interpret a lui Glebus Sainciuc
pagina personală: sainciuc.arta.md

Glebus Sainciuc la 90 ani, poster Glebus Sainciuc la 90 ani, © foto timpul.md





„Beciurile din Cricova şi măştile lui Sainciuc…”

Angelina Olaru, TIMPUL (www.timpul.md)

Marti, într-o atmosferă deosebită, la Academia de Ştiinţă a Moldovei (AŞM), a avut loc ceremonia de acordare a titlului doctor honoris causa marelui artist plastic Glebus Sainciuc, pentru activitate prodigioasă în domeniul artelor plastice şi cu ocazia jubileului de 90 de ani. În cadrul aceleiaşi ceremonii, cunoscutei pictoriţe Valentina Rusu-Ciobanu, soţia sărbătoritului, i-a fost decernată înalta distincţie - medalia „Dimitrie Cantemir”.

Demult, în Chişinăul cultural nu a avut loc o întâlnire de suflet ca cea a lui Glebus Sainciuc, care a adunat în jurul său sute de iubitori de frumos – de la academicieni la simpli cetăţeni, care s-au bucurat de longevitatea marii noastre personalităţi. Ei au urmărit cu sufletul la gură momentul acordării titlului doctor honoris causa îndrăgitului artist.
„Avem o tradiţie bună să încorporăm în cadrul AŞM marile noastre personalităţi culturale. Ne bucurăm să-l avem alături de Ion Druţă, Eugen Doga, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Valeriu Volontir, Ion Ungureanu şi pe Glebus Sainciuc”, a spus Gheorghe Duca, preşedintele AŞM.
„Glebus Sainciuc este un fenomen, o personalitate marcantă în contextul culturii noastre. El a animat viaţa noastră culturală începând cu anii `60. În societatea noastră, Glebus Sinciuc a avut rolul Teatrului „Luceafărul” şi a lui Ion Ungureanu în teatru. A creat sub semnul frumosului, a valoricului şi este pentru noi modelul de longevitate şi verticalitate”, a spus Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Chişinăul cultural nu rezistă fără Glebus Sainciuc

Criticul de artă Tudor Braga a remarcat contribuţia deosebită a maestrului în dezvoltarea învăţământului artistic superior din RSSM. „În 1946, Comitetul Central şi Guvernul RSSM au adoptat o decizie de a crea o facultate de arte plastice. Această minunată decizie a fost pusă la sertar, iar Glebus Sainciuc când se vorbea despre popuşoi, totdeauna atenţiona că, totuşi, avem nevoie de această facultate, deschisă abia în 1985. Mişcarea pensulei maestrului este demnă de cei mai recunoscuţi artişti în plan mondial”, observă Tudor Braga.

Ghenadie Jalbă, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, a subliniat că Glebus Sainciuc şi-a dăruit toată viaţa, toată energia, tot talentul întru crearea şi promovarea frumosului, a încurajat şi sprijinit masiv tinerele talente. „El ne dovedeşte că o viaţă trăită onest şi cu multă dăruire egalează cu noţiunea de faptă eroică”.Scriitorul Ion Druţă a expediat artistului un eseu, prin care şi-a exprimat gratitudinea: „Ani şi ani la rând, mai toate personalităţile de vază care treceau prin Moldova, se interesau, în primul rând, de două lucruri - beciurile din Cricova şi măştile lui Sainciuc. A vorbi despre Sainciuc şi succesele lui, înseamnă, într-un anumit fel, a vorbi şi despre Valentina Rusu-Ciobanu, consoarta lui Gleb, una dintre cele mai talentate pictoriţe ale noastre. Împreună cu Mihai Grecu, cu Ada Zevin, şi, fireşte, împreună cu bărbatul ei, Valentina Rusu-Ciobanu a întemeiat şcoala de pictură moldovenească, recunoscută azi peste tot”, a scris Ion Druţă.

Minunatul tandem artistic reprezintă cultura şi arta noastră alături de Mihai Grecu, Igor Vieru, Ada Zevin şi Eleonora Romanescu. Care este secretul longevităţii fizice şi spirituale a excepţionalului cuplu, nici domnul Glebus nu ştie cu exactitate: „Preocuparea pentru frumos şi a vedea tot ce e mai bun în cel de lângă tine şi, desigur, darul părinţilor şi a Celui de Sus”. Un alt eveniment de excepţie a avut loc, tot ieri - inaugurarea unei expoziţii de pictură, grafică şi sculptură a lui Glebus Sainciuc, la centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”, care poate fi văzută până la 9 august.