expoziţie personală
perioada: Aprilie 29 - 30 Mai, 2010
organizator: Uniunea Artiştilor Plastici din RM
locaţie: Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi
vernisaj: 29 Aprilie 2010, ora 16:00

Curriculum Vitae
Valorificarea







Dealul din vale: Absenţe încercuite


Nu am luat între ghilimele „absenţe încercuite” pentru a sublinia şi mai mult raportarea acestora la spaţiul chişinăuean. De fapt, este vorba de o sintagmă misterioasă ce reprezintă genericul unei foarte importante expoziţii de sculptură şi desen – „Absenţe încercuite” –, expoziţie a artistului Maxim Dumitraş, pe care încă o mai puteţi prinde zilele astea la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”. Şi cum spaţiul de manevră pentru interpretarea acestui mare artist contemporan, supranumit de cineva „sculptorul de poeme”, sosit tocmai de la Singeorz-Bai, este foarte generos, îmi permit o interpretare a „absenţelor” într-un cu totul alt plan decât cel sugerat nemijlocit de lucrările expuse.

Golul din noi

La ora deschiderii expoziţiei, onorat că pot da mâna cu cei mai importanţi artişti plastici din RM, m-au deranjat, pentru a câta oară, mai multe absenţe. Şi era imposibil să nu te deranjeze absenţele la o expoziţie ce reprezintă ca element predominant cercul sculptat din lemn care înconjoară golul. M-am gândit, fireşte, la golul din noi. La multele cercuri ce ne închid golul din noi în noi ca nişte centuri de castitate. Fie. Trebuie să fiu şi mai explicit, nu? Printre artiştii plastici, prezenţi la acest eveniment important, înnobilat şi de prezenţa probabil a celui mai important critic de artă de limba română, Pavel Şuşară, străluceau prin absenţă scriitorii, oamenii de teatru şi cei din domeniul muzicii. La fel cum la lansările de carte de la Uniunea Scriitorilor nu întâlneşti pictori, compozitori sau actori, ci doar scriitori. La fel cum la evenimentele teatrale întâlneşti doar oameni de teatru, iar la cele muzicale doar muzicanţi.

O uniune a uniunilor de creaţie

Îmi imaginez că efortul Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, în parteneriat cu Muzeul de Artă Comparată „Singeorz-Bai” şi Complexul Muzeal „Bistriţa–Năsăud”, de a organiza un asemenea eveniment a fost unul pe măsură, însăşi transportarea unor asemenea bijuterii de artă presupunând cheltuieli şi responsabilităţi deosebite. Ei bine, în ce măsură celelalte uniuni de creaţie sunt în stare să sprijine acest efort cel puţin cu prezenţa unor membri de-ai lor, sprijinind astfel moral un act de cultură? Este mai mult decât evident că uniunile de creaţie din RM nu comunică. Între oamenii de cultură există doar relaţii şi simpatii strict personale, nu şi corporative, ca să le zicem aşa. Secretarele uniunilor de creaţie nu-şi cunosc reciproc numerele de telefoane sau adresele electronice, pentru că şefii nu le dau de lucru în acest sens. Am impresia că ar trebui să oficializăm o uniune a uniunilor de creaţie ca să existe o uniune. Altfel, vom rămâne doar nişte „absenţe încercuite”, scriitorii faţă de pictori, oameni de teatru şi muziciene; muzicienii faţă de oamenii de teatru, pictori şi scriitori şi tot aşa pe cerc, exact ca în sculpturile lui Maxim Dumitraş. Înţeleg, poezia din artele plastice, din jocul actoricesc sau din muzică ar putea fi cam dificilă pentru un poet, la fel cum culorile din romane sau versuri să fie de neînţeles de artiştii plastici, ca să nu mai spun cât de greu ar putea vedea un compozitor muzică într-o sculptură, într-o poezie sau într-un monolog teatral. Fiecare îşi vede propriul gen de creaţie în largul birourilor propriei uniuni de creaţie. Dacă aţi observat, singurii care îi mai coagulează cumva pe oamenii de creaţie sunt – vai! – politicienii. Dar şi aceştia nu au prea multe posibilităţi şi îi coagulează / cimentează doar în cadrul campaniilor electorale. Abia atunci la Chişinău se poate vedea că absenţele pot fi locuite.

Ieşirea din cerc

Pe final, cu scuzele de rigoare pentru faptul că am restrâns o idee artistică la limitele cercului nostru local, mi se pare foarte binevenit un citat din Pavel Şuşară: „…Maxim Dumitraş sfârşeşte – previzibil pentru temperamentele insaţiabile şi pentru caracterele neliniştite – prin a ceda amândurora. Astfel, discursul lui artistic devine unul integrator şi totalizator atât în ceea ce priveşte latura creatoare, morală şi expresivă, cât şi acea tehnică şi materială”. Absenţele încercuite la Chişinău, după trecerea lui Maxim Dumitraş pe aici, tind să iasă din cerc, iar fiecare cerc tinde să devină o verigă a unui lanţ.