logo

Expoziţia-Concurs de Artă Contemporană Ziua Națională a Culturii 2023

 

Sub patronajul Ministerului Culturii al Republicii Moldova

  • Organizatori:

Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova.

  • Parteneri:

Ministerului Culturii al Republicii Moldova

Direcția Cultură a Consiliului municipal Chișinău

 

  • Scopul manifestării:

Expoziţia-Concurs de Artă Contemporană Ziua Națională a Culturii - 2023 își propune să aprecieze cele mai valoroase creații ale artiștilor plastici membri titluri și stagiari ai UAP din RM, elaborate pe parcursul anului 2022, să ofere publicului iubitor de artă opera celor mai valoroși artiști contemporani, să promoveze creațiile și valorile artei profesioniste.

 

  • Condițiile de participare:
  • Expoziţia este deschisă pentru artiştii plastici – membri titulari şi stagiari ai UAP, rezidenți în R Moldova și diaspora.
  • Participanţii vor declara pe propria răspundere, că deţin toate drepturile asupra lucrării prezentate la concurs;
  • Cotizația de membru UAP achitată pe anul în curs și să nu aibă datorii față de UAP.

În cadrul concursului juriul va acorda 4 premii și 3 Diplome de Merit  pentru activitate în domeniul artelor plastice şi rezultate deosebite în realizarea unor opere de înaltă ținută artistică.

  1. Premiul Mare, acordat de Ministerului Culturii al RM.
  2. Premiul UAP.
  3. Premiul UAP.
  4. Premiul Special acordat de Direcția Cultură a Consiliului municipal Chișinău.
  • Locul expoziției – Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 3, Chişinău, Republica Moldova.

 

  • Cerinţele faţă de lucrări:
  1. În cadrul preselecţiei un autor poate prezenta juriului maxim 1 (una) lucrare executată în ultimul an.
  2. Artiștii care au trecut preselecția vor expune 1 (una) lucrare în cadrul expoziției-concurs.
  3. În expoziţie sunt admise lucrările care nu au mai participat în cadrul altor concursuri.
  4. Lucrarea înscrisă trebuie să demonstreze atât calități tehnice, cât şi estetice.
  5. Lucrările parietale trebuie să se încadreze în următoarele dimensiuni: grafică, pictură minim 60 cm latura mică, maxim 200 cm latura mare, (inclusiv poliptic).
  6. Lucrările tridimensionale trebuie să aibă amprenta la sol de maxim 1,50 m2 şi să fie manipulabile de două persoane.
  7. Lucrările prezentate vor fi marcate corespunzător, pe verso lucrării fiind însemnate următoarele date: autorul, titlul lucrării, tehnică, dimensiuni, anul executării, adresa, telefonul, e-mailul.
  8. Lucrările trebuie să fie prevăzute cu sisteme de prindere pentru expunere, iar în cazul în care suportul este special conceput pentru expunerea lucrării tridimensionale, acesta trebuie să însoțească lucrarea.

 

  • Juriul
  • Juriul va fi compus din minim 7 membri: personalităţi notorii din domeniul artelor plastice, critici de artă, selectaţi de către Consiliul de Conducere al UAP din R. Moldova.
  • Juriul se va întruni:
  1. În cadrul dezbaterilor şi avizării lucrărilor promovate la expoziţie.
  2. Va nominaliza laureații premiilor după originalul lucrărilor selectate.
  3. Juriul va respinge lucrările care nu corespund cerințelor – criteriilor estetice și tehnice.

 

  • Responsabilităţile organizatorilor:
  • Organizarea expoziţiei cu lucrările selectate în urma jurizării;
  • Siguranţa lucrărilor din momentul primirii acestora, până la returnarea lor;
  • Promovarea expoziției la nivel local şi internațional;
  • Returnarea lucrărilor conform calendarului propus de regulamentul expoziției;

 

  • Responsabilităţile participanţilor:
  • Respectarea tuturor condiţiilor de participare.
  • Calendarul expoziţiei:
  • Intervalul de primire a lucrărilor 12 decembrie – 30 decembrie 2022.
  • Vernisaj – 12 ianuarie 2023
  • Perioada de returnare a lucrărilor – 30 ianuarie – 24 februarie 2023.
  • Dispoziţii generale:
  • Organizatorii au dreptul de a utiliza imagini ale lucrărilor în cadrul programelor TV, în presa scrisă, internet, cataloage, informaţii personale transmise de către artistul plastic organizatorilor.
  • Lucrările expuse pot fi comercializate pe durata expoziţiei cu acordul autorului şi cu respectarea legislaţiei în vigoare;
  • Organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza expunerea lucrărilor care nu corespund cerințelor estetice și tehnice solicitate de regulament;
  • La concurs nu participă lucrările membrilor juriului.