REGULAMENTUL EXPOZIȚIEI
RETROSPECTIVE A LAAP ,,IGOR VIERUˮ
LICEUL ACADEMIC DE ARTE PLASTICE ,,IGOR VIERUˮ – 50 DE ANI DE ACTIVITATE
În scopul celebrării celei de-a cincizecea aniversări a Liceului Academic de Arte Plastice ,,Igor Vieruˮ, administrația liceului își propune organizarea unei expoziții retrospective în cadrul căreia să fie incluse lucrări ale profesorilor și absolvenților acestei instituții, începând cu prima promoție, absolvenți și profesori care s-au manifestat activ în viața artistică națională și internațională, care sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova și din alte state.
Expoziția retrospectivă organizată de Liceul Academic de Arte Plastice Igor Vieru din Chișinău, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici ai Republicii Moldova, Muzeul Național de Artă al Moldovei și Asociația Obștească ”ART LICEUM” se va desfăşura în perioada 19 martie 2020 – 05 aprilie 2020, urmărind evidențierea importanței acestei instituții în formarea tinerei generații de plasticieni pe parcursul a 50 de ani de activitate, conexiunii între generații: profesori, artiști plastici de referință, de talie națională și internațională, profesori cu vocație și elevi formați în ambianța LAAP ,,Igor Vieru”, precum și popularizarea acestei instituții în spațiul cultural național și internațional.
Cerințe față de lucrări:
- Formatul, latura mică minimum 60 cm, latura mare maximum 200 cm.
- Tehnici de lucru: la alegere.
- Un artist se poate înscrie cu o lucrare. Se acceptă lucrări originale, reprezentative pentru viziunea plastică a fiecărui autor.
- Formularul de înscriere (Anexa 1 și 2).
Termene:
- Înscrierea la expoziție se va face până la 20 februarie 2020.
- Lucrările selectate se vor prezenta la CE, C. Brâncuși, până pe data de 25 februarie 2020, pentru cei de peste hotare data limită de prezentare a lucrărilor este de03.2020.
- Vernisajul expoziției va fi pe 19 martie 2020.
- Returnarea lucrărilor autorilor – după 6 aprilie 2020.
Dispoziţii generale:
- Organizatorii au dreptul:
- de a utiliza imagini ale lucrărilor în cadrul programelor TV, în presa scrisă, internet, cataloage, broşuri, filme şi în cadrul altor purtători de informaţie;
- de a utiliza informaţia personală, transmisă de artistul plastic organizatorilor expoziției.
- Preselecţia lucrărilor se face de către grupul de lucru al evenimentului expozițional pe baza formularelor trimise de participanţi prin poşta electronică sau prin orice alt mijloc de transmitere a informaţiei, însoţite de imaginile color ale lucrărilor, caracteristicile lor de bază și poza autorului din data de 15 februarie 2020. Deciziile grupului de lucru sunt comunicate fiecărui artist în timp util: deciziile nu se comentează, nu pot fi supuse contestațiilor, iar portofoliul rămâne in arhiva organizatorului.
- La expoziție sunt admişi autorii care:
- au primit invitaţie oficială de la organizatori cu indicația titlurilor/titlului lucrărilor (lucrării) care au trecut faza de preselecţie;
- au livrat la timp lucrările selectate de organizatori;
- au achitat taxa de participare odată cu livrarea lucrării.
- Taxa de participare va fi achitată la prezentarea lucrării:
- de către participanți, 200 de lei – la casieria Asociației Obștești ”ART LICEUM”, conform listei, sub forma donației.
- Când un candidat îndeplineşte toate dispoziţiile prezentului Regulament, acesta devine participant la expoziție.
- Nerespectarea a cel puţin uneia dintre dispoziţiile generale va duce în mod automat la excluderea candidatului din expoziție, iar lucrările acestuia nu vor fi expuse.
- Organizatorii editează un Catalog al expoziției în care va fi prezentat fiecare participant la expoziţie cu o lucrare şi cu informaţii de bază despre participant din Formularul de participare. În scopul editării catalogului expoziției vă rugăm să vă înregistrați cu pozele color ale lucrărilor (în format jpg, 300 dpi/inch) şi fotogradia autorului (.jpg), care vor fi trimise cu nota "LAAP-50" prin poşta electronică.
- Fiecare expozant va primi gratuit un exemplar al Catalogului expoziției.
Pentru informaţii suplimentare:
- site-ul oficial al Liceului Academic de Arte Plastice ,,Igor Vieruˮ http://www.liceuligorvieru.com/
- poşta electronică - liceulacademicigorvieru@gmail.com
- Facebook -https://www.facebook.com/liceuligorvieru/
Curatorul expoziției - Florina Breazu, Director adjunct LAAP ,,Igor Vieruˮ, tel. +37369667608, florinabreazu@gmail.com
FORMULAR DE ÎNSCRIERE LA EXPOZIȚIE /storage/news/Februarie 2020/formular.doc